Domnul Ilie Bertea este mediator autorizat prin Hotărārea Consiliului de Mediere nr. 944/17.09.2010 conform L. 192/2006 privind medierea şi organizarea biroului de mediator pentru a desfăşura activităţi de:

- MEDIERE - programarea şi desfăşurarea activităţilor de mediere;

- CONSULTANŢÂ - evaluarea sistemelor de management al conflictului.

Īn procesul de mediere, mediatorul conduce organizat dialogul şi negocierea dintre părţi cu respectarea principiului neutralităţii, al imparţialităţii şi al confidenţialităţii.

Mediatorul nu impune o soluţie, părţile ajung la o īnţelegere īn urma negocierilor dintre ele.

Deci, medierea reprezintă "O formă amiabilă de soluţionare a disputelor, cu rolul de a ajuta două sau mai multe părţi aflate īn dispută să ajungă la o īnţelegere īn prezenţa unei terţe persoane: MEDIATORUL".

Biroul de mediator Ilie Bertea gestionează o gamă diversă de cazuri de la cele mai simple la complexe, cu două sau mai multe părţi implicate īn conflict. La solicitarea părţilor, mediatorul se deplasează şi la alte locaţii şi īn alte localităţi.

Unele dispute mediate s-au soluţionat cu īnţelegere totală, de la prima şedinţă de mediere, alte īnţelegeri au fost doar parţiale, de aceea considerăm că medierea este arta prin care mediatorul transformă o dispută īntr-o īnţelegere şi doi adversari īn doi prieteni.